Poziția pacientului în timpul detartrajului

                Pacientul va lua loc în fotoliul dentar al cărui spătar va fi înclinat ușor în spate și situat astfel încât marginea superioară să se proiecteze la nivelul spinei scapulei.

                Poziția capului are o deosebită importanță pentru asigurarea unui bun acces la nivelul tuturor dinților în timpul detartrajului; acest lucru se asigură plasând tetiera în regiunea occipitală, capul fiind în ușoară extensie atunci când se lucrează la arcada superioară și la ultimii molari ai arcadei inferioare și în poziție verticală pentru detartrajul celorlalți dinți mandibulari.

                Înălțimea la care se plasează fotoliul corespunde poziției în care umărul bolnavului se află la nivelul antebrațului medicului (în semiflexie pe braț).

  

Poziția medicului în timpul detartrajului

               Cea mai bună poziție a medicului este în spatele și dreapta bolnavului. În această poziție, detartrajul se efectuează cu vizibilitate directă în regiunea grupului frontal inferior și în zona vestibulară a grupului frontal superior. Din această poziție, detartrajul zonelor palatinale – la arcada superioară și linguale – la arcada inferioară se face cu vizibilitate indirectă, în oglindă.

               Medicul se poate plasa în fața și la dreapta pacientului. Această poziție permite vizibilitatea directă a zonelor vestibulare ale ambelor arcade și vizibilitatea indirectă (în oglindă) pentru zonele orale ale dinților.

               O poziție particulară – mai rar folosită – este în stânga și în spatele pacientului, asigurând o bună vizibilitate în zona linguală a grupului frontal inferior și, mai ales, a premolarilor inferiori de pe hemiarcada dreaptă.

               Asigurarea accesului și a vizibilității regiunilor unde se face detartrajul, în special în porțiunile distale ale arcadelor, se face prin depărtarea părților moi cu oglinda – ce poate servi concomitent la concentrarea fasciculului de lumină și observarea indirectă a zonelor respective.

 

Poziția instrumentelor în timpul detartrajului

                Instrumentul de detartraj se ține fie ca un creion – între police, index și medius – când sprijinul pe dinți se face cu mediusul, fie în pumn (așa cum se ține piesa dreaptă dentară) – când sprijinul pe dinte se face cu policele; în cazul primei poziții, instrumentul se menține cât mai aproape de axul longitudinal al dintelui, de-a lungul căruia se deplasează; în cea de-a doua poziție, instrumentul poate fi așezat și perpendicular pe axul dinților (în mod special la grupul frontal inferior, evoluând prin mișcări semicirculare în jurul propriului ax).

 

 Reguli pentru un detartraj corect

              Un detartraj corect presupune depistarea și îndepărtarea  tuturor concrețiunilor și depozitelor de tartru. Aceasta are, în general, o culoare galben-cenușie când este situat supragingival și poate fi, de regulă observat cu ușurință; tartrul supragingival de dată recentă (care se depune la 1-2 luni după detartraj) are o culoare mai deschisă, apropiată de cea a dintelui și poate fi neglijat la o inspecție superficială, mai ales când este situat în zonele aproximale.

               Tartrul subgingival are o culoare mai închisă, brun-cenușiu, uneori ușor roșcat și poate scăpa examinării, mai ales când este situat în profunzimea șanțului gingival; alteori se prezintă sub forma unor mici concrețiuni, greu sau deloc vizibile cu ochiul liber. De aceea tartrul subgingival trebuie depistat cu sonda de parodontometrie sau cu o sondă obișnuită, căreia i s-a rotunjit vârful.

               Depistarea tuturor concrețiunilor de tartru prin inspecție riguroasă și palpare atentă cu sonda pe toate suprafețele dintelui, dar mai ales subgingival, înainte și după detartraj reprezintă una din regulile de bază ale acestuia. Tartrul trebuie îndepărtat prin dislocare, pe cât posibil în bloc și nu  prin răzuire de pe dinte. Mișcarea activă a instrumentului se realizează atât din articulația degetelor și a mâinii, cât și a antebrațului.

               Instrumentele de detartraj manual exercită mișcări de tracțiune și de presiune paralele cu axul dintelui în vederea îndepărtării blocului de tartru. În  mișcarea de tracțiune, instrumentul se insinuează sub marginea gingivală a concrețiunii tartrice care se dislocă printr-o mișcare fermă, în direcție coronară. În condițiile unui bun sprijin al mâinii pe dinții vecini, tartrul se poate disloca și printr-o mișcare de presiune dinspre incizal spre gingival; forța cu care se apasă trebuie bine dozată pentru a disloca tartrul printr-o deplasare mică a instrumentului, ceea ce previne împingerea tartrului subgingival sau deraparea instrumentului în gingie și traumatizarea acesteia.

               De obicei, mai ales în prima ședință de detartraj, acesta se însoțește de sângerare din cauza fragilității capilare, a ulcerațiilor consecutive inflamației cronice. Împotriva acestei gingivoragii reduse nu trebuie luate măsuri speciale, simpla clătire cu apă și badijonajul final cu o substanță antiinflamatoare și hemostatică de tipul clorurii de zinc 30% fiind suficiente pentru instalarea hemostazei. De altfel, în ședințele următoare de detartraj, sângerarea se reduce sau lipsește ca urmare a reducerii până la dispariție a inflamației gingivale, deci și a fragilității capilare.

               În cazul unor dinți mobili, detartrajul trebuie făcut cu prudență pentru a preveni luxarea lor. Din acest motiv, în timpul intervenției se poate face o fixare temporară cu o ligatură din sârmă (la dinții frontali), sau, mai simplu, prin aplicarea unui bloc de stents încălzit pe partea opusă zonei de detartrat (vestibular sau oral). În practica curentă, fixarea dinților mobili se face cu policele mâinii stângi aplicat pe marginea incizală sau pe suprafața ocluzală.

 

Tehnica detartrajului cu ultrasunete

 

               Instrumentarul recomandat în acest scop este variat – astfel se descriu trei instrumente indispensabile:

-        Instrumentul în formă de sapă, care poate fi prevăzut cu un sistem de răcire intern sau extern. Se întrebuințează pentru îndepărtarea blocurilor de tartru mari, supragingivale, de pe fețele vestibulare și orale ale dinților;

-        Instrumentul de detartraj universal, care este  mult mai fin, triunghiular în secțiune și dotat cu un sistem de răcire intern sau extern. Se folosește pentru îndepărtarea tartrului de pe suprafețele aproximale (în special la primii 6 dinți ai fiecărei arcade);

-        Instrumentul de detartraj fin, care are o formă asemănătoare unei sonde 17; este prevăzut cu un sistem de răcire extern. Datorită formei sale, permite detartrajul pe suprafețele tuturor dinților și dă posibilitatea de a se efectua cu un bun randament detartrajul subgingival.

 

Se procedează în felul următor:

-        Se anesteziază parodonțiul marginal de înveliș cu un spray anestezic de contact;

-        Se montează în piesa de mână a aparatului instrumentul în formă de sapă, după umectarea miezului metalic;

-        Se reglează frecvența și sistemul de răcire, în așa fel încât jetul de apă să fie dirijat la nivelul vârfului instrumentului;

-        Se aplică aspiratorul de salivă;

-        Se acționează pedala aparatului și se aplică vârful instrumentului pe fața orală a dintelui, efectuându-se 5-6 mișcări verticale, fără presiune (de pensulare) în sens cervico-oculzal. În acest timp, zona pe care acționează instrumentul trebuie să fie în permanență răcită de jetul de apă pulverizată. Apoi, se execută 5-6 mișcări orizontale, pentru îndepărtarea resturilor de tartru, de pe această fașă. Se procedează identic și pe fața vestibulară, după care se trece la alt dinte;

-        Se schimbă insertul, montându-se în piesa de mână instrumentul universal;

-        Se pune din nou în funcțiune aparatul prin manevrarea pedalei și se execută detartrajul pe fețele aproximale, prin mișcări verticale, acționându-se supra- și subgingival;

-        Se schimbă din nou insertul cu cel fin, cu care se efectuează detartrajul subgingival de finețe, prin 5-6 mișcări verticale, fără presiune, pe fiecare zonă;

-        După terminarea detartrajului cu ultrasunete se explorează suprafețele coronare și radiculare cu instrumentar de mână și, dacă se constată că sunt netede, se badijonează cu soluție de clorură de zinc 30%.

 

                Avantajele detartrajului cu ultrasunete sunt faptul că ușurează activitatea practicantului și este mai bine suportat de pacient.

                Dezavantajele sunt faptul că manopera trebuie întreruptă des, din cauza acumulării apei în cavitatea bucală (inconvenient ce se poate compensa prin plasarea aspiratorului de salivă), este uneori greu de suportat din cauza provocării durerilor în zonele hiperestezice, iar după folosirea acestei tehnici, pe suprafața de smalț vor persista rugozități, în special pe fețele aproximale și subgingival, ceea ce implică necesitatea unui finisaj prin periaj.

                Instrumentele ultrasonice nu elimină complet folosirea instrumentelor de mână, dar le înlocuiesc într-un mod avantajos pentru cea mai mare parte din manopere.

 

 Tehnica detartrajului cu instrumente manuale


Grupul frontal inferior

                Medicul stă în spatele pacientului, ținând în mâna dreaptă instrumentul de detartraj ca pe un creion, iar în cea stângă oglinda așezată astfel ca să reflecte lumina asupra regiunii linguale a dinților și, totodată, să îndepărteze limba.

               Tartrul de pe fața linguală a coroanei dintelui se îndepărtează cu secera sau cu instrumentele trapezoide. Pentru ½ mezială se aplică instrumentul pentru mezial, cu unghiul ascuțit către fața mezială a dintelui, iar pentru ½ distală instrumentul pereche, cu unghiul ascuțit către fața distală. Se exercită mișcări de tracțiune și presiune, prin intermediul cărora se îndepărtează tartrul. Se trece apoi la detartrarea feței vestibulare. Aceasta se face tot cu instrumentele trapezoide pereche, sau cu secera. Medicul poate rămâne în aceeași poziție (adică în spatele pacientului), sau poate lucra așezat în față și puțin în dreapta pacientului.


               Când medicul stă în spatele pacientului, ține instrumentul cu toată mâna, sprijinindu-se cu policele pe marginea incizală a dinților vecini celui de detartrat, executând aceleași mișcări de tracțiune și presiune. Când stă în fața pacientului, ține instrumentul ca pe un creion luându-și punct de sprijin cu mediusul pe dinții vecini, executând aceleași mișcări.

               Se aplică secera pe fața mezială a dintelui și prin mișcări de presiune se deplasează instrumentul dinspre marginea incizală spre coletul dintelui. Se trece apoi la fața distală, unde mișcarea este de tracțiune, pornind dinspre colet către marginea incizală, după insinuarea secerii sub tartrul din șanțul gingival. Instrumentul este menținut vertical și, deci, paralel cu axul dintelui.

 

Grupurile lateral inferioare stâng și drept

              Poziția pacientului este aceeași, medicul stând în fața acestuia.

               Instrumentarul este același ca pentru grupul frontal, la care se adaugă și secerile cu dublă curbură. Se execută mișcări de presiune și tracțiune, în raport cu suprafața dintelui de detartrat.

               Detartrajul feței vestibulare se face cu secera și, dacă este cazul, cu instrumentele trapezoidale. Secera se ține ca un creion, cu punctul de sprijin al mediusului pe fețele ocluzale ale dinților anteriori. Pentru ½ distală a feței vestibulare se exercită mișcarea de tracțiune, iar pentru ½ mezială, mișcări de presiune. Mișcările sunt identice pentru fața linguală a dintelui, la care se adaugă o mișcare de translație în sens sagital cu instrumentul menținut cu vârful în șanțul gingival, de unde se dislocă tartrul subgingival. Pentru fețele aproximale se folosește secera simplă sau ce cu dublă curbură; vârful ascuțit al instrumentului intră în spațiul interdentar, executându-se aceleași mișcări de tracțiune și presiune.



 Grupul frontal superior

                Pacientul este așezat cu capul în ușoară extensie, iar medicul stă în fața sa.

               Detartrajul se face cu vizibilitatea directă pentru feșele vestibulare și aproximale și cu ajutorul oglinzii, deci în lumină indirectă, pentru fețele palatinale.

               Secera se ține ca un creion, sprijinul se face cu mediusul pe marginea incizală a dintelui ce trebuie detartrat. Dacă instrumentul se ține cu toată mâna, sprijinul se face pe marginea incizală a dinților frontali inferiori. Mișcările sunt aceleași ca la arcada inferioară. Pentru detartrarea fețelor palatinale, medicul privește în oglindă, ține instrumentul cu toată mâna, sprijinindu-se cu policele pe marginea incizală a frontalilor.

 

Grupurile lateral superior stâng și drept

                Poziția pacientului și a medicului, instrumentarul și tehnica de lucru sunt aceleași ca la grupul lateral al arcadei inferioare, diferă doar punctele de sprijin.

               Pentru grupul lateral superior stâng, instrumentul se ține ca un creion, iar mâna, prin intermediul palmei, îmbrățișează mandibula în partea stângă, luând sprijin e aceasta.

               La nivelul grupului lateral superior drept, instrumentul se ține tot ca un creion, sprijinul fiind tot pe mandibulă, de data aceasta cu partea dorsală a mâinii aplicată pe jumătatea dreaptă a mandibulei.

               În timpul lucrului, vizibilitatea poate fi redusă de gingivoragie, care, în condițiile unui parodonțiu inflamat se declanșează la cele mai ușoare atingeri. Clătirea energică a gurii cu apă simplă vehiculează atât sângele, cât și tartrul dislocat. Nu se utilizează tampoane cu apă oxigenată sau alte hemostatice. Badijonajul cu clorură de zinc se face numai la sfârșitul ședinței de detartraj.

               Clătirea se face astfel: se ia o cantitate de apă în gură, se închid arcadele în ocluzie, apoi prin contracția ritmică a musculaturii obrazului, buzelor și limbii, se trece apa din cavitatea bucală propriu-zisă, în vestibul și invers prin spațiile interdentare. Se lasă apa să cadă liber din gură.

               La sfârșitul fiecărei ședințe de detartraj se badijonează gingia cu o soluție de clorură de zinc 30%, având grijă să se îndepărteze părțile moi învecinate pentru a nu veni în contact cu astringentul și deci a cauteriza în mod inutil mucoasa bucală.

               La cel mult 48 de ore după detartraj, se face controlul stării parodonțiului. Dacă inflamația persistă, deși tratamentul mecanic a fost corect efectuat, se badijonează gingia în câteva ședințe cu soluție de clorură de zinc 30%. Aplicarea clorurii de zinc pe mucoasa gingivală inflamată produce o albire a acesteia ca urmate a efectului vasoconstrictor, pe fondul unei hiperemii inflamatorii exagerate. Acest efect nu se manifestă clinic asupra vaselor gingivale în condiții normale, în absența inflamației. De aceea, după un detartraj corect și un tratament antiinflamator eficient, aplicarea clorurii de zinc nu m ai este urmată de o modificare vizibilă de culoare, ceea ce constituie un test clinic de apreciere a dispariției inflamației, a vindecării gingivale.


 

Tehnica badijonării cu clorură de zinc

                Se ia o pensă dentară de vată sterilă mai mare decât cele obișnuite pentru tratamentele endodontice, și mai afânată. Se introduce în flaconul cu clorură de zinc 30% și se execută cu buleta umectată, un masaj prin mișcări de rotație de la baza papilei gingivale către vârful ei. În niciun caz badijonajul nu se rezumă la un simplu tamponament pe mucoasa gingivală. Deoarece acțiunea clorurii de zinc are un efect imediat (acțiune astringentă, hemostatică și cicatrizantă), gura se va clăti.

               Eșalonarea ședințelor de detartraj se va face, de la caz la caz, în funcție de gravitatea inflamației, abundența depozitelor de tartru și sensibilitatea pacientului. În general, se practică detartrajul unui grup de minimum 6 dinți pe ședință și se începe din zona parodontală cea mai afectată.

               După terminarea detartrajului, pacientul trebuie instruit asupra unui periaj corect, pentru a preveni formarea noilor depozite de tartru.




Sursa: Metode și tehnici curente în ODONTOLOGIE, M. Gafar. C. Andreescu, M Sitea, editura Medcială